Doare..

In spatele unui ras copios, in spatele unor zambete aruncate degeaba, in spatele unor aparente pozitive, se afla ceva rupt in mii de bucati... astfel ca aceste bucatele ma inteapa si ma fac sa plang de durere.. cand am cate o ora , 2 , 10 , 1000 libere , ma inchid in camera si plang. Plang pana ma ustura ochii.Pana ma doare capul. Nu este ceva care sa ... elibereze. Tocmai, cu cat mai mult cu atat mai rau..

Ce-mi trece acum prin minte? Partialul de maine, nu vreau sa merg, n-am ce cauta, presimt ca o sa iau locul cuiva care chiar stie ceva doar ca s-a trezit prea tarziu.Nu e normal, dar n-am ce sa fac. Am un sentiment de vinovatie.

Ce-mi trece mereu prin cap, chiar si cand ma gandesc la altceva? La pinguinul meu ratacitor.. care a plecat sa-si faca singur drumul, insa nu stie cata nevoie are de protectie.. de ajutor. Nu stie, e un pinguin micut, care abia a invatat sa dea din aripi si sa cante( nu prea are voce, dar si-o drege zilnic), si stie chiar sa si spuna ce vrea. Chiar daca nu e bine.. E bine sa las pinguinul sa decida singur ce vrea, chiar daca e asa dur si asa sfasietor sa il privesc de la asa o mare distanta , sufleteasca desigur. Candva am ales si eu acest drum, si am regretat. Mi-am facut o idee si a fost si e de ajuns. Astept doar sa vina acum acasa. Plangand.

Ma amagesc singur. Dar ce pot altceva sa fac. Sa ma plang. Si o fac. Sa plang. Si o fac. Desi as putea da in penibil, sau...ar fi penibil sa amintesc de melodia lui Connect-R, "Nu-ti pierde dragostea" care spune: Poate sa iasa foc si soarele sa arda/ Dragostea nu poate sa dispara/Da da/ E acolo undeva. Acel undeva ma intriga si ma face sa am sperante. Nu poate sa dispara, efectiv.

Te astept cu bratele deschise mereu! Te iubesc